joi, 10 februarie 2011

Urmărit internaţional din 2008, prins în timp ce-şi vizita bunicii, la Bogdăneşti

Un tânăr în vârstă de 25 de ani din oraşul Cugir, judeţul Alba, dat în urmărire de la mijlocul anului 2008, a ajuns în arest după ce a venit în vizită la bunicii săi din comuna Bogdăneşti. Gheorghe Apăscăriţei are de executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi a fost prins absolut întâmplător.

Surse judiciare au precizat că marţi dimineaţă, în jurul orei 8.00, şeful de post din comuna Bogdăneşti a observat pe raza localităţii un individ necunoscut, care, atunci când l-a observat, a încercat să-l evite. Intuind că ar putea fi vorba de un infractor, poliţistul l-a oprit pe acesta şi i-a cerut să se legitimeze. A continuat apoi cercetarea la sediul postului, unde, după verificările în baza de date, a aflat că are de a face cu un individ dat în urmărire.

Gheorghe Apăscăriţei era urmărit general din 13 august 2008, ulterior, din 20 septembrie 2008, pe numele său fiind emis şi un mandat internaţional de arestare. Asta după ce în iunie 2008 Judecătoria Alba Iulia îl condamnase definitiv la o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru furt calificat, iar tânărul dispăruse, la un moment dat, din informaţiile judiciare rezultând că ar fi fugit în străinătate.

Din informaţiile Poliţiei rezultă că acesta are o serie de rude în comuna Bogdăneşti, printre care şi bunicii, pe care a venit să-i viziteze. De asemenea, se pare că individul avea şi o concubină în satul Praxia, comuna Fântâna Mare.

Conform procedurilor, tânărul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, de aici urmând a fi transferat la penitenciarul unde îşi va ispăşi pedeapsa de trei ani de închisoare.
( Sursa : Monitorul de Suceava)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Bogdăneşti-Suceava © 2008. Template By: SkinCorner